România şi Ucraina în procesul de la Haga


Începând din 2 septembrie şi până în 19 septembrie 2008, la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga (Olanda) a avut loc faza orală a procesului intentat de România statului Ucrainean privind delimitarea platoului continental şi a zonei economice exclusive din Marea Neagră.
În baza Convenţiei de la Montego Bay, zona economică a unui stat se poate întinde în larg până la 200 mile de coastă. Având în vedere suprafaţa redusă a Mării Negre care face ca aceste spaţii să se suprapună, cele două state au pretenţii asupra a cel puţin 12.000 de kilometri pătraţi din platoul continental în subsolul cărora, conform specialiştilor, s-ar afla circa 100 miliarde metri cubi de gaze naturale şi circa 10 milioane tone de petrol.
Conform statisticilor, România se află pe locul 38 în lume la rezervele de petrol, cu 1055 milioane de barili. În cazul în care Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) va decide că zona disputată revine României, ţara noastră nu ar mai avea nevoie de importuri energetice în următorii douăzeci de ani.
România a sesizat Curtea Internaţională în 16 septembrie 2004 după o serie de negocieri eşuate cu statul ucrainean.
Iată pe scurt istoricul lor: negocierile privind dreptul de exploatare a resurselor naturale ale României în Marea Neagră au fost începute cu fosta URSS încă din anul 1967. Până în anul 1987 s-au desfăşurat zece runde de negocieri fară nici un rezultat acceptabil ambelor părţi. După dezmembrarea Uniunii Sovietice, România, ca o condiţie de aderare la NATO (care cerea ca ţara noastră să aibă tratate politice cu ţările vecine), încheie în anul 1997, Tratatul politic de bază cu Ucraina. Din anul următor şi până în anul 2004, în cadrul a treizeci şi patru de runde de negocieri la nivel de delegaţi şi experţi, România încearcă rezolvarea pe cale amiabilă a delimitării platoului continental. Nereuşindu-se acest lucru, în baza unei prevederi din Acordul Conex la Tratatul politic care stipulează competenţa Curţii Internaţionale de Justiţie de a soluţiona diferendumul pe această temă dintre cele două ţări, dacă acestea nu ajung la o înţelegere în maxim doi ani, România acţionează statul vecin în instanţă. După faza orală a procesului şi după o perioadă de trei până la şase luni, cât au la dispoziţie pentru deliberare, cei cincisprezece judecători aleşi de Adunarea Generală ONU vor stabili cu exactitate coordonatele geografice ale liniei de demarcaţie care separă drepturile de exploatare de resurse ale României de cele ale Ucrainei în Marea Neagră. Hotărârea CIJ are caracter obligatoriu, definitiv şi executoriu pentru ambele părţi, neexistând nici o cale de atac împotriva respectivei decizii.
Dacă una dintre părţi nu se conformează hotărârii, cealaltă parte se poate adresa Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite care va acţiona în consecinţă pentru respectarea deciziei.
În procesul de la Haga, statul român l-a desemnat pe preşedintele Societăţii Franceze de Drept Internaţional, profesorul Jean-Pierre Cot ca judecător ad-hoc, iar statul ucrainean pe Bernard Oxman profesor la Facultatea de Drept a Universitatii din Miami. Poziţiile părţilor în acest proces sunt însă destul de diferite, mai ales în ceea ce priveşte metodele de delimitare.
Curtea Internaţională de Justiţie a mai dat sentinţe în alte opt cazuri de delimitare maritimă. Delimitarea s-a făcut printr-o metodă clară care urmează să stea şi la baza soluţionării procesului dintre ţara noastră şi vecinii de la nord.
Partea română susţine metoda ,,echidistanţă/mediană - circumstanţe speciale/relevante” aplicată de Curtea de la Haga în speţele precedente, în timp ce partea ucraineană propune o metodă de delimitare net dejavantajoasă ţării noastre, invocând insistent suprafaţa mai mare de coastă maritimă, metodă prin care platoul continental revendicat de statul vecin ar fi de două ori mai mare decât cel cerut de URSS în negocierile avute în perioada 1967-1987.
Agentul guvernamental al României la acest proces de la Haga, Bogdan Aurescu, a explicat faptul că în proces, Curtea Internaţională aplică prevederile Convenţiei ONU privind dreptul mării din 1982 ( la care ambele părţi au subscris) precum şi acordurile bilaterale dintre cele două ţări care prevăd aspecte ce ţin de delimitarea spaţiilor maritime în Marea Neagră.
Audierile au început, iar decizia finală sperăm noi să împace ambele părţi.

Nota autorului: În disputa dintre cele două ţări se află şi statutul Insulei Şerpilor, subiect pe care îl vom aborda în unul din numerele următoare.


Nelu Sabău - Târgu Mureş, România